Silviu Prescorniţoiu

Direcția pentru Sport și Tineret a Județului X. Sau, în altă titulatură, Direcția Județeană de Tineret și Sport. Înainte de 1990, plus ceva ani după, când treburile mergeau cam ca-n vechiul regim în privința finanțării și organizării sportului, la nivel central și local, prin instituțiile statului, DJTS-urile mai aveau, cât de cât, un rol. Însă după, adică de pe la sfârșitul anilor 90, când statul (prin Ministerul Tineretului și Sportului sau fabricile de stat, privatizate, între timp) a încetat, treptat, dar sigur, să mai finanțeze și să se implice în sport, misiunea DJTS-urilor s-a încheiat. Teoretic. Pentru că, practic, ele continuă să ființeze, undeva, prin umbră, nu mai ele (sau funcționarii de pe acolo) știu cum, de ce, pentru ce… Risipă de bani (acum când se taie din salarii, pensii etc.), oameni (unii competenți, alții, pionii politici băgați cu japca pe funcții, prin fel și fel de concursuri contrafăcute și tertipuri, nu) blocați aiurea, baze lăsate în paragină, în loc să fie folosite cu cap. Ca la români. Sigur, bazele de care vorbeam, prezintă un interes major. Pentru unii. Tot atât de adevărat e că funcționarii din DJTS-uri au asigurat un post călduț, duc o viață frumoasă, mai sug ceva bani de pe la bugetele locale (Primării și Consilii locale, respectiv Consiliile Județene), mai au loc să facă și „câte ceva pe lângă”. Ce mai încoace sau încolo, soarta DJTS-urilor este una pecetluită: boală lungă, moarte sigură.