Biblia fotbalului românesc

November 4th, 2011 | fotbal

Nov
04

„Biblia fotbalului românesc” (evlavios, cu accent de ardelean get-beget, chiar așa a numit-o!) mi-a fost prezentată, cu ceva ani buni în urmă, de unul din personajele principale ale „Cooperativei”. Este cartea ce adună în paginile ei regulile care guvernează fotbalul românesc. Pe prima-i copertă scrie mare și frumos: „Federația Română de Fotbal – STATUTE ȘI REGULAMENTE 2011”.
Acest volum, de aproape 600 de pagini, grupează laolaltă, scriptic, tot răul și binele fotbalului nostru. Când timpul mi-o permite (studiu, relaxare, amuzament) sau situația mi-o cere, pun mâna pe „Biblie” și mă afund în lumea legilor fotbalului românesc. Știu că textul este greoi și obositor, limbajul de lemn, situațiile interpretabile. Dar, legea-i lege!

Câți fotbaliști citesc „Biblia”?

Sunt sigur că „Biblia” se găsește pe masa fiecărui conducător de fotbal. Ei reprezintă doar o parte din fotbal. Ca și „cavalerii fuierului” și purtătorii de fanion. Posibil că un procent semnificativ dintre aceștia o au în… dotare. Doar ei împart dreptatea pe teren și (uneori) în afara lui. Dar „grosul” fotbalului – fotbaliștii (juniori, seniori) au habar de existența și legile ei? Procent mic, sunt sigur. Ca să nu merg mai departe și să (mă) întreb câți jucători de fotbal din România, indiferent de nivel (chiar și cei care sunt legitimați în alte campionate străine), își procură, an de an, volumul în cauză. An de an pentru că, absolut normal, regulamentele se schimbă periodic. Da – câți fotbaliști români, pe o scară de la 1 la 10, au acasă cartea cu regulamente? Mi-e greu să răspund. Cred că un raport de unul din zece e corect. Știu bine ce scriu. Și atunci, când ajung la mâna legii (sau a conducătorilor – mult mai bine informați și experimentați decât ei într-ale fotbalului), fotbaliștii se mai miră că li se întâmplă ce li se întâmplă. Și atunci, cine-i vinovat?

Regulament fotbal de vânzare

Nu mi-am propus să scriu nu știu ce filozofii. Cine-i cu adevărat interesat de „Biblie” ar trebui să știe de unde și-o poate procura. Din câte cunosc, doar de la sediul Federației – FRF (Casa Fotbalului – București, sectorul 2, str. Vasile Șerbănică nr. 12). Pentru interes (mai corect spus pentru a le stârni interesul celor neștiutori de… carte a regulamentelor), la întâmplare, reproduc câteva din prevederile interesante ale „Bibliei”.

Contractele juniorilor în fotbal

– când împlinesc 16 ani, juniorii au obligația (nu cu pistolul la tâmplă, ci prin anumite formalități detaliate corespunzător în „Biblie”) să încheie cu clubul la care sunt legitimați un contract în urma căruia li se va asigura un venit minim de 180 lei/ lună, pe toată perioada junioratului;
– cu 6 luni înaintea sfârșitului perioadei de juniorat, jucătorul este obligat (idem mai sus) să încheie un contract (contract de muncă sau contract civil/ convenție civilă de prestări servicii sportive) cu clubul care l-a format (la solicitarea acestuia, în anumite condiții) valabil pentru o perioadă de minim 3 ani (sunt stabilite și veniturile minime lunare impuse, în funcție de ligă);

Calcule pentru cazare și hrană în fotbal

– în urma încheierii unei convenții civile de prestări servicii cu un club, jucătorul de fotbal nu va beneficia de drepturi de asigurări sociale și nici de cele prevăzute de legislația privind protecția șomerilor;
– dacă într-o înțelegere club-jucător, prima parte a fost de acord cu asigurarea unor drepturi în natură (cazare, hrană, transport etc.) acestea trebuie să fie stipulate expres în scris, în contracte/ convenții, împreună cu valoarea financiară a lor și modalitățile concrete de acordare; atenție! în caz de litigiu și în cazul în care detaliile de mai sus nu sunt stipulate în scris, comisiile competente vor calcula astfel: cazare 80 lei/ zi, hrană 60 lei/ zi;

Memoriu pentru bani și jucător liber după 90 zile

– în cazul în care nu și-a primit salariul lunar, jucătorul se poate adresa comisiei abilitate a LPF (Liga 1) sau a FRF (ligile inferioare), pentru recuperarea datoriei și/ sau denunțarea unilaterală a contractului/ convenției, numai după împlinirea unui termen de 90 zile (înainte erau doar 60 zile) de la împlinirea termenului scadent de plată; aici, fac o paranteză, de fapt un calcul simplu: 3 luni (termen scadență) + 1 lună (termen minim de judecată) = 4 luni fără bani (de aici, în funcție de sentințe, probe, apeluri, recursuri și termenele de judecată se poate ajunge ușor la 5 luni și chiar mai mult); cum în campionatul din România se joacă aproximativ 4 luni calendaristice, rezultă că un jucător de fotbal poate presta o muncă fără a fi plătit jumătate de sezon competițional!

9 Comentarii la “Biblia fotbalului românesc”

Show / Hide Comments
  1. Catalin says:

    Daca sunt junior, pot sa depun un memoriu la Frf pentru ca nu mi-am primit banii?

    • Da! Dacă a trecut termenul de 90 zile de la data scadenta. Memoriu se face la FRF (Comisia Națională de Soluționarea Litigiilor) sau AJF – în funcție de vârstă și campionatul în care ești înscris. Am nevoie de mai multe detalii (vârstă exactă, nivelul echipei la care ești legitimat – Liga 1, 2 sau 3 -, competiția în care joci) pt a ti răspunde și mai precis. Atenție!! Șmenurile și falsurile sunt în floare la acest nivel! Trebuie să știi exact ce ai semnat cu un club (tu, vreunul din părinți), să nu te trezești la Comisie cu acte semnate de tine (sau părinți), inclusiv state de plată, și să pierzi litigiul.

  2. adrian says:

    daca am terminat junioratul si am fost imprumutat la o liga inferioara . pot sa depun memoriu sa devin jucator liber ? pentru ca nu mi-a fost asigurat nimic.

    • In Ro, la sectorul copii si juniori e bataie de joc generala. Sa ti depui memoriu pt banii din perioada junioratului (cazul tau) e imposibil (iau in calcul faptul ca dupa terminarea junioratului ai fost imprumutat macar pt un an la o alta echipa). Daca a trecut un an de zile de la presupusa datorie, intervine prescriptia. Asa spune ROAF. Imi pare rau, dar in situatia ta sunt marea majoritate a juniorilor din Ro.

      • adrian says:

        Nu doresc nici un ban, vreau doar sa devin jucator liber. Au trecut 6 luni de cand sunt imprumutat . Vreau sa stiu daca pot sa depun memoriu si sa pot juca in acelasi timp si la echipa imprumutata?

  3. In momentul in care ai semnat acordul de transfer (acea foaie tip, verzuie) de trecere de la echipa care te a format la cea actuala (unde esti imprumutat), s au anulat orice datorii (fata de tine) și, automat, argumentul – motivul pentru care ti ai fi putut baga memoriu. In situatia prezentata de tine, nu ai cum sa scapi de clubul care te a format (teoretic) prin memoriu.

  4. Asta i situatia! E o „boală” generală în Ro, care i „loveste” pe jucatorii aflati la finalul junioratului. Nu trebuie sa dezarmezi daca esti legat de clubul respectiv. Din contra. Joaca si creste in valoare. Numai meciurile te fac fotbalist. E f f important ca tanar jucator sa joci meci de meci. Cand iesi in evidenta ori ajungi inapoi senior la echipa care la care ai crescut, ori in alta parte, la mai bine, normal. Sfatul meu nr 1: tu te faci singur fotbalist, nimeni altcineva!

    • adrian says:

      am fost mereu acolo sus la echipa mare. divivizia B . si cand s-a terminat gt. trebuia sa accord o atentie … la judet iesi in evidenta tare dar cine sa se uite?doar arbitrii si spectatorii care arunca pietre?

Lasă un comentariu