Dreptatea lui Mititelu

July 8th, 2011 | fotbal

Jul
08

Întrunit astăzi, Comitetul executiv al Federației a luat o serie de hotărâri. Unele așteptate (de pildă, Marian Iancu – declarat persona non grata), altele mai puțin. S-a decis și modificarea sistemului competițional. Totul se va face treptat. Lovite de vântul schimbării vor fi eșaloanele inferioare (ligile 2 și 3). Liga 1 – intactă, tot cu 18 formații, în continuare. Nu insist, mai ales că, în timp, pot surveni alte decizii. Și la acest punct de pe ordinea de zi a CEx era loc de mult mai bine.
Nelalocul ei este poziția CEx față de Universitatea Craiova. Că finanțatorul „Științei”, Adrian Mititelu (asemeni șefilor de la Victoria Brănești), trebuie să facă dovada bonității e-n regulă. Dar cum să-l obligi să-și retragă toate acțiunile împotriva FRF intentate în instanțele civile? Altfel, Universitatea va fi dezafiliată! Adică nu va mai fi primită în nicio competiție din fotbalul românesc. Aberant! Deși oficialii FRF se vor grăbi să invoce regulamentele UEFA; FIFA…
Nu ține! E prea cusută cu ață albă.
Adrian Mititelu nu e un sfânt. Din contră! Ca majoritatea finanțatorilor, patronilor și conducătorilor de prim rang din fotbalul nostru. Jignește, are gura spartă, nu mai are bani, și-a făcut mulți dușmani, nu se pricepe la fotbal, nu prezintă credibilitate (atât ca individ, cât și ca afacerist)… Enumerările pot continua. Are/ a avut și părți bune. De departe, are un mare merit în promovarea tinerilor fotbaliști din propria pepinieră. Plus a talentelor din Oltenia, în general. Iubește „Știința” ca un nebun, cum numai un oltean ca el poate s-o facă.
Pentru Mititelu a venit nota de plată pentru toate greșelile trecutului. Însă nu e normal nici în cazul lui, nici în al altora ca Federația să interzică acțiunile intentate în civil. Nu se poate! Dacă instanțele sportive greșesc, de ce instanțele civile să nu îndrepte lucrurile? Sau, după caz, instanțele penale? Care ar fi problema?
E absurd ca toate litigiile să se judece într-un cerc închis, cu reguli pe muchie de cuțit, multe interpretabile, fără să mai existe o alternativă exterioară, obiectivă, care, până la urmă, să ofere echilibru în toate aceste judecăți.

Lasă un comentariu