Silviu Prescorniţoiu

Vineri, 26 iunie 2009, Gazeta de Transilvania (GT), seria nouă, și-a suspendat activitatea. Întâia oară am trecut pragul Gazetei în septembrie 1997. De atunci, până la retragerea de pe piață, mi-am petrecut, neîntrerupt, aproape 12 ani din viață la Gazetă. La început reporter, apoi redactor la sport. Șef al departamentului sport, mai târziu. Suna și sună prea pompos.
Azi, m-am revăzut cu Dan Dumitrescu. Alias „Uxi”. A fost, pentru o bună perioadă, „creierul” de la IT. Grafician și, în timpul liber, caricaturist de excepție. Am povestit mai mult de un ceas și jumătate. Distinsa-i doamnă ne-a servit cu o minunată cafea fără cofeină (eu, cafea-ocazional, azi, pentru prima oară-n viață, am băut cafea fără cofeină). Ne-am amintit, împreună (ordinea aleasă e pur întâmplătoare) de șeful Eduard Huidan, de fetele de la „conta” (Angela și Cristina), de Adrian Teacă, de Nelu Popa, de „secretarul general de redacție” Sorin Basangeac, de Cornelius Popa, de Liviu Comșa, de regretatul Mihai (Mișu) Berariu, de Marius Rădăcină, de fetele de la culegere (Rodica, Liviana, Anca, Alina…) și cele de la corectură, de „gașca” de la tehno (Alin, fratele lui Dan, Grigore, Cristi, Mirela), de Ovidiu Eftimie (eu îi zic „Gioni”, avem noi o chestie mai veche) și „noul val” (Anca, Alexandra, Mircea Vălean)…. Vorbim despre cum a ajuns presa locală, facem fel și fel de comparații… Amintiri…
Am plecat. În drum spre centru, m-au apucat nostalgiile și dorul de „domn’ profesor” Adrian Teacă. Nu ne auzisem de vreo două-trei săptămâni. L-am sunat. E ok. Am stabilit să ne vedem vineri, la o terasă. Îi place soarele, la nebunie.
Iau prânzul. Îmi aduc aminte de „Gioni”. E-n expediție, nu știu dacă-mi răspunde. Dau de el neașteptat de repede. E prin București. Vineri, până-n prânz, e acasă. Deja e clar că ne vedem. Cercul de meseni se mărește.
Ajung la birou. Alina și Anca, vechile, noile și (probabil, nu știu ce-mi rezervă viața) viitoarele mele colege. La GT, mai întâi a fost Anca, apoi Alina. Acum am schimbat ordinea, să nu se supere nimeni! Fac ce fac și trimit un mesaj departe, spre Croația, spre o altă Anca…
Mă sună un prieten, cu o rugăminte. Mai departe, o apelez pe Ramona Țintea. Acum e la Pro, la Brașov. De câțiva ani buni. Și ea a trecut pe la Gazetă, de acolo (sau de aici?) a pornit-o într-ale gazetăriei.
Toate acestea într-o singură zi. Da, Gazeta a însemnat foarte mult pentru mine, pentru noi toți.