Ion Crăciunescu conduce operațiunea „Spălarea la față”

October 18th, 2011 | fotbal

Oct
18

În această dimineață, Ion Crăciunescu și-a început mandatul în fruntea arbitrajului românesc, ca șef al Comisiei Centrale a Arbitrilor de pe lângă FRF. În această misiune, Crăcinescu îi va avea alături pe Ioan Igna, Aron Huzu şi Dan Lăzărescu – toți, figuri cunoscute în fotbalul din România.
Instalarea lui Crăciunescu vine într-un moment în care arbitrajul românesc este la pământ din punctul de vedere al valorii și, mai ales, al credibilității. Cazurile „Penescu” și „Vasile Avram” sunt edificatoare, doi dintre foștii șefi ai arbitrilor de fotbal din România, Gheorghe Constantin și, mai recent, Vasile Avram, ajungând după gratii.
Pe Ion Crăciunescu nu-l așteaptă zile ușoare. Alături de colegii săi are de muncă, nu glumă. Ani de zile a fost contestatarul de serviciu al FRF și CCA. Și-a atras simpatii, dar și antipatii, deopotrivă. Știe foarte bine că nu-s puțini cei care-l așteaptă la cotitură. Acum, gata, a preluat frâiele. Are mână liberă (mai ales din partea fostului său inamic, președintele Federației, Mircea Sandu), are puteri depline. Așadar, să-l vedem la lucru.

PS. În ultima etapă, am fost martori, cu toții, la o panaramă de arbitraj prestat de Andrei Chivulete, la meciul Petrolul Ploiești – Voința Sibiu (4-1). Și acesta nu e un caz izolat. Din păcate, sunt cu duiumul.

Lasă un comentariu