Silviu Prescorniţoiu

Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, este rezervat, aș spune chiar neîncrezător, în privința viitorului. De ceva timp, a ieșit din carapace și tot trage clopotele. „Nu avem nicio şansă în cupele europene. Nicio echipă nu va mai face nici măcar punctele pe care le-a făcut CFR, Urziceni sau Steaua în Liga Campionilor. Încep să crească noi stadioane, ceea ce ne obligă pe noi şi cluburile să readucem fotbalul românesc în condiţii de performanţă. Asta nu se va întâmpla însă foarte curând. Este nevoie de la 6 ani în sus, pentru a ajunge unde am fost odată” – Mircea Sandu, conform gsp. Vede paiele din ochii altora, nu și bârna din propriu-i ochi.
De ce „Nașul” Sandu nu-și recunoaște greșelile, pe toate, absolut toate, pe care le-a făcut, în trecut? Începând cu 1990, când a preluat puterea în fotbalul românesc. Mai aruncă una-două scuze și mici vinovății, pe ici, pe colo, când își aduce aminte sau nu mai are pe unde să scoată cămașa (de regulă, în public, în direct). În rest, nu vede, nu aude, nu vorbește…
Trage clopotele, însă uită (de fapt, se face că uită) că este principalul autor al înmormântarii la care ia parte. El a scris scenariul, a făcut regia, a condus ostilitățile, din umbră.
A tolerat mult. Mult prea mult! Prea i-a ținut în brațe (de cele mai multe ori pentru voturi) pe toți neica-nimeni. Prea a trecut cu vederea multe. Iar acum, când mortul a ieșit din biserică și a plecat spre groapă, pe ultimul drum, nu-și asumă răspunderea pe care o poartă, de ani de zile. Și, mai mult (răspunderea ca răspunderea), însă nu face nimic. Nu ia măsurile ca, peste un timp, să nu mai repete figura (drumul) de acum.