Rudel Obreja exagerează

August 20th, 2011 | sport

Aug
20

Președintele Federației Române de Box (FRB), Rudel Obreja, întinde coarda prea mult. Exagerează! Iar când la mijloc pică, nevinovați, sportivi și antrenori, oameni care trudesc, nu glumă, și sunt capabili să aducă României multe medalii, asta miroase a bătaie de joc.
Obreja a aruncat România într-un imens scandal, la Olimpiada de la Beijing, din 2008. Acum, oficialii AIBA (mai pe românește, Federația internațională de box amator) se țin tare și continuă, pe aceeași poziție de forță: dacă Obreja nu renunță la șefia boxului românesc, pugiliștii noștri au interzis la competițiile internaționale (apropiatele Jocuri Olimpice de la Londra, Campionatele Mondiale și Europene etc). O avea dreptate sau nu, Rudel Obreja nu acceptă compromisul să facă pasul înapoi, spre binele boxului românesc, până când Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, la care a apelat, îi va da dreptate. Sau nu-i va da dreptate. Aici intervine celebrul „dacă”.
Despre Obreja se pot spune multe, numai că ar fi prost nu. Se vede, de la o poștă, că e uns cu toate alifiile. Cel mai înțelept lucru pe care poate să-l facă (până la decizia TAS – dacă îi va fi favorabilă!) este să renunțe la funcție. Măcar de ochii lumii, doar n-o muri. Trebuie să treacă peste propriu-i orgoliu și înțeleagă un lucru: războiul său, cu mai marii AIBA, nu trebuie să-i transforme pe boxerii români în victime colaterale.

2 Comentarii la “Rudel Obreja exagerează”

Show / Hide Comments
  1. Gelu says:

    Pana la urma, a făcut bine ca nu si-a dat demisia? Ptr ca, iata, boxerii romani merg la Mondiale si, daca au valoare, si la J.O.
    N-ar fi mai bine ca voi, ziaristii,I sa fiti un pic mai rezervati, in condițiile in care nu detinati informațiile necesare, si va dați in mod eronat, cu părerea?!

    • Citez din gsp: “Ca urmare a eforturilor repetate depuse de COSR pentru păstrarea şanselor boxerilor români de a se califica la Jocurile Olimpice, am obţinut concesia din partea AIBA de a permite sportivilor şi antrenorilor să participe la Mondiale”, a declarat Ioan Dobrescu, secretarul general al COSR. Oficialul a precizat că această concesie se face în exclusivitate pentru participarea la Mondialele de la Baku, şi nu şi pentru celelalte competiţii ce contează pentru calificarea la JO. Pugiliştii români vor participa la CM sub numele şi steagul AIBA. “Preşedintele Octavian Morariu a insistat şi a obţinut de la AIBA ca sportivii să aibă totuşi inscripţionat România măcar pe maiourile de concurs”, a adăugat Dobrescu.
      Cred că e limpede
      Așadar:
      1. Dacă poziția dvs. venea după postare, până la decizia AIBA, ma înțelegeam. Așa…
      2. Cel mai elegant și corect pt toată lumea ar fi fost ca Rudel Obreja, măcar în ultimul moment, să pună batista pe țambal: lăsa funcția, aștepta decizia TAS și apoi acționa (sau nu), în consecință.
      3. Cum vi se pare că toți marii campioni îl contestă?
      4. Nu miroase bine nici combinația asta de box amator cu box profesionist pe care Obreja a creat-o.
      Și aș putea continua

Lasă un comentariu