Silviu Prescorniţoiu

Laszlo Sepsi (24 ani împliniți în iunie) e un jucător de fotbal ca oricare altul. Aceasta în ciuda încrederii și investițiilor făcute în el, de-a lungul timpului. Toți așteptau să intre și el în lumea fotbaliștilor adevărați. Dar, prin evoluțiile pe teren și comportamentul lui (în general, nu doar în zona fotbalului), Sepsi a spus pas. Cel puțin deocamdată. El are o părere foarte bună despre el. Și despre omul Sepsi, și despre fotbalistul Sepsi. Iar asta-i dăunează. Plus problemele de comportament (sau caracter) pe care n-a ezitat să și le dezvăluie. Când propriul interes a primat, le-a întors spatele, cât ai zice pește, impresarilor săi (frații Becali), care l-au scos din anonimat și i-au deschis calea spre fotbalul profesionist (episodul plecării de la Bistrița în Portugalia, la Benfica). Normal, viața l-a tras de urechi: n-a făcut prea mulți purici la Benfica. Și n-a înțeles cum trebuie nici mâna întinsă de Poli Timișoara, la presiunile antrenorului de atunci, Neluțu Sabău. În loc să realizeze că se întoarce acasă, cu coada-ntre picioare, ca fiul satului, revenit printre ai săi, după ce a dat chix la oraș, Sepsi s-a trezit mare vedetă a Timișoarei și a Ligii 1. Și Sabău, și oficialii Timișoarei i-au dat nas (salariu lunar de 20.000 euro net! – te apucă durerile de cap, nu alta). Iar acum, când corabia numită Poli e-n derivă, face nazuri, ca un copil râzgâiat, căruia părintele nu-i mai cumpără înghețată, după ce pe prima a aruncat-o pe jos. El nu vrea la Steaua. Face figuri. Și se visează mare fotbalist, prin campionatele Europei. În schimb, obraznic, își trimite sosia la Steaua. Curat tupeu! Mai bine ar lăsa aerele de star împăunat și s-ar apuca serios de fotbal. Încă mai are timp. Dacă n-o va face, perdantul el va fi, nu altcineva.