Ce se întâmplă la Federația Română de Tenis (FRT) de ceva timp depășește limitele normalului. Ambițiile prostești ale președintelui Ruxandra Dragomir și ale echipei sale au început să facă din ce în ce mai multe victime. Despre situația de la FRT am mai scris și, probabil, voi mai scrie. Pentru că, din câte se pare, actualul regim din fruntea Federației se ține tare și își va continua războiul absurd, cu adversari mai mult sau mai puțin închipuiți, pe mai departe.
Azi a început meciul de Cupa Davis, dintre România și Olanda. În lipsa jucătorilor consacrați, antrenorul nejucător Ciprian Porumb i-a convocat pe Petru Alexandru Luncanu (433 ATP), Andrei Dăescu (680), Darius Brăguşi (940), Alexandru Vasile Ghilea (1.128), Teodor Nicolae Marin (1.418) şi Florin Mergea (locul 1.507). Care va fi deznodământul disputei, vom afla, azi – mâine.
Ar fi timpul ca Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret (ANST) și Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) să intervină pentru ca lucrurile din curtea FRT să revină la normal. Acum, cât mai repede, când nu e prea târziu. Indiferent cine va fi sau nu șef al tenisului românesc. Panarama trebuie să înceteze.
Ambiții prostești
April 6th, 2012 | sport
Apr
06