Silviu Prescorniţoiu

Valeriu Argăseală (Steaua), Constantin Zotta (Rapid), Eugen Pârvulescu (Pandurii), Anton Heleșteanu (FCM Târgu Mureș), Iosif Biro (Gaz Metan Mediaș), Gheorghe Constantin (Gaz Metan Severin), Vasile Avram (Astra Ploiești). Lista poate continua, e mult mai lungă. Pe ultimii doi, special, i-am lăsat la urmă.
Amândoi au ocupat cea mai înaltă funcție în arbitrajul românesc – au fost șefi ai Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA). De asemenea, amândoi au părăsit șefia CCA după scandaluri mult-mediatizate, mai întâi cu popasuri pe la DNA, apoi în celulă. „Costică Vâlcea” a căzut în aprilie 2009. Scandalul „Penescu – PIC”, sigur vi-l mai aduceți aminte. A stat „la mititica” cam un an. Procesul e pe rol și acum. Iar Vasilică Avram, cel care striga-n gura mare anul trecut pe vremea asta „să vină DNA-ul!”, a fost reținut de…DNA la începutul toamnei trecute, tocmai pentru fapte de corupție. S-a eliberat și el înaintea sărbătorilor. Procesul continuă.
Toți cei enumerați mai sus au activat fie ca arbitri de centru, fie ca asistenți, în generații diferite. Și după retragere, mai devreme sau mai târziu, și-au găsit un locșor călduț, prin organigrama vreunui club de fotbal. Astfel de exemple sunt cu duiumul în ligile inferioare.
Care-i rolul lor, cu ce se ocupă? Nu zic nu, printre ei or fi și câțiva mai pricepuți într-ale fotbalului. Sport pe care, la un nivel sau altul l-au și practicat, la un moment dat. Oameni care chiar se pricep, buni profesioniști. În schimb adevărul e altul. Marea majoritate a foștilor „fluierași” sau „tușieri” se regăsesc în pătura conducătorilor de club dintr-un singur motiv: pentru a-și folosi și pune la dispoziția celor interesați (nu-s puțini!) informațiile și relațiile cultivate în lumea arbitrilor, practic, pentru a face trafic de influență în folosul cui plătește. E simplu: ei se știu între ei – care, cum și în ce fel „pune botu`” -; ei se au la mână unii pe alții, prin faptele din trecut; ei au acces primii la informații din culisele arbitrajului; ei sunt înrudiți, încuscriți sau uniți prin tot felul de cumetrii; ei cunosc cel mai bine regulamentele ce-i privesc; ei au făcut favoruri și au căderea să ceară favoruri; ei pot spune „ajută-mă…” sau „scoate-mă de data asta…”; ei însă pot și să pună piciorul în prag, cu subînțeles: „n-ar fi bine să se audă…”, „nu uita că atunci…”, „îți mai aduci aminte…”; ei…ei…ei…
Ei sunt băieții descurcăreți. Sau, că tot e la modă, băieții deștepți din fotbalul românesc. Ori, vorba filmului, băieți buni – băieți răi. Ei se simt în culisele fotbalului ca peștele-n apă. Nu ar avea succes și prinde rădăcini, dacă prin fotbalul nostru n-ar fi o groază de naivi, lacomi și doritori de foloase necuvenite. Care le ies în cale, la tot pasul. De fapt, cu toții, niște perdanți.
Se știe. Fiecare pădure își are uscăturile sale. Însă în fotbalul nostru totul a scăpat de sub control: de mult timp pădurea nu se mai vede de uscături! Când te uiți la alde „Costică Vâlcea” și Avram, cum, zâmbitori, își văd mai departe de ale lor treburi murdare, îți dai seama că lucrurile au ieșit total de sub control.