FC Brașov propune câteva nume, fotbalul așteaptă

February 12th, 2012 | fotbal

Feb
12

În turneul efectuat de către FC Brașov în această perioadă în Turcia, în lotul deplasat de Marius Șumudică la Belek (Antalya) au încăput și 4 tineri jucători de perspectivă. Este vorba de juniorii Rareș Enceanu (17 ani, mjlocaș), Alexandru Ţuţu (18 ani, mijlocaș), Horia Popa (18 ani, mijlocaș) și Alin Damian (18 ani, atacant).
După lovitura dată cu transferul lui Alexandru Chipciu la Steaua (1,2 milioane euro), în decembrie, pare-se că la FC Brașov preocuparea către talentele din propria „pepinieră” a revenit în actualitate. Dacă așa este, într-adevăr, sau pentru câtă vreme, rămâne de văzut. Important e că celor 4 juniori, produse sută la sută ale clubului brașovean, li s-a întins o mână. Repet, pentru cât timp și în ce context – timpul ne va lămuri.
Tot timpul va arăta și dacă cei „patru mușchetari” au meritat mâna întinsă. Dacă vor ajunge sau nu acolo sus, unde doresc ei înșiși, în primul rând, apoi părinții și familiile, prietenii și, nu în cele din urmă, cei care i-au crescut și format ca fotbaliști. Antrenorii de la copii și juniori – acei oameni care nu se văd atunci când un jucător apare pe prima pagină a ziarelor sau când e ovaționat de tribune. Dar cât de importanți sunt ei în cariera oricărui fotbalist! Mă refer la acei oameni răbdători, alături de care vedetele (cu sau fără ghilimele) de mai târziu au deprins tainele fotbalului, de la abecedar la formele lui avansate. Acei oameni care pe unii dintre pitici i-au învățat să-și lege șireturile la ghete, pe alții să salute, să mânânce sau să se comporte în societate. Să știe să stea departe de vicii și anturaje nesănătoase și incompatibile cu viața de sportiv. Să nu neglijeze școala – pentru că viața de sportiv e scurtă. Nu degeaba se spune că un sportiv moare de două ori în viață. Da, acei oameni prost plătiți, huliți și greu încercați de mulți. Căci nu-i ușor să dai socoteală (sub o formă sau alta) șefilor. Dar (mai ales!) părinților și copiilor – unii mai pătimași ca alții. Să vorbim despre condițiile în care ei, antrenorii de la copii și juniori își desfășoară activitatea acolo, în anonimat, în „laboratoarele” empirice ale fotbalului nostru? Ar fi o adevărată aventură! Ar curge rânduri și rânduri despre acești curajoși ai „sportului rege”. Căci în condițiile întâlnite acum în fotbalul românesc, e nevoie de curaj și o pasiune nebună pentru a răzbi ca formator și crescător de fotbaliști. De fapt, acolo-i baza fotbalului profesionist adevărat! De acolo, de jos, de la temelie, începe construcția oricărui club serios.
Bine ar fi ca Enceanu, Damian, Țuțu, Popa și alții asemenea lor să înțeleagă un lucru: pentru ei, de-abia acum începe greul! Banii adevărați vor veni după. Acesta-i punctul de plecare în cariera de viitori seniori de succes, cum se visează. În fotbal, talentul e rar, însă disciplina, munca și seriozitatea, toate acestea adunate laolaltă, sunt și mai rare!
Cu sau fără FC Brașov, Țuțu, Enceanu, Damian sau Popa sunt singurii care, ajunși la acest nivel, se fac sau nu fotbaliști de valoare. Doar ei, prin ei înșiși.

PS: Câte ceva despre Rareș Enceanu, Alexandru Ţuţu, Horia Popa și Alin Damian pot fi aflate și dintr-o postare pe site-ul FC Brașov. 

Lasă un comentariu