Silviu Prescorniţoiu

Sportul Studențesc este un nume în fotbalul românesc. O grupare cu tradiție (1916), care mereu a născut trăiri aparte. Pe Hagi cel de la Sportul mi-l aduc aminte. Romulus Chihaia, Mircea Sandu, Marcel Coraș, Gino Iorgulescu, Paul Cazan, Andrei Speriatu, Mihail Marian, Sandu Terheș, Costel Pană, cei doi Munteanu, Emilian Șerbănică, Tudorel „Tom” Cristea – nume numai unul și unul! – sunt jucătorii reprezentativi ai grupării din Regie care-mi vin în minte acum, la repezeală. Nu apelez la Google. Cam toți au cochetat într-un fel sau altul cu loturile naționale și prima echipă reprezentativă a României. Iar în perioada anilor 80, Sportul devenise o participantă frecventă în cupele europene (Cupa Cupelor și Cupa UEFA, cum era pe atunci). Activând la Sportul, Cornel Jurcă a devenit un adevărat brand, fiind considerat drept unul dintre cei mai pricepuți descoperitori de talente din fotbalul românesc modern. În prima parte a anilor de după 90, gruparea din Regie a trăit periculos. Cam în toate campionatele se zbătea pe undeva pe jos, la limita retrogradării, de care nu a mai scăpat la finele sezonului 97-98. Ba mai mult, în sezonul 98-99 (cel în care FC Brașov a revenit în Liga 1, de aceea țin minte), „studenții” s-au salvat miraculos, în ultima etapă, de la retrogradarea în „C” (Liga a 3-a s-a numit mai târziu).
O paranteză: în vara anului 1999, FC Brașov (gata promovată) a fost preluată (cu sprijin politic – Convenția Democrată era la putere) de Ioan Neculaie. Puțini știu că înaintea acestuia a fost foarte aproape să pună mâna pe FC Brașov… Vasile Șiman! Din ce știu, Ioan Andone, antrenorul instalat imediat după întoarcerea „stegarilor” pe prima scenă, a intermediat discuțiile. Însă Bucureștiul și istoricul Sportului i-au făcut cu ochiul profesorului de istorie și „biznismanului” Șiman (originar din Maramureș). Așa, Neculaie a avut cale liberă spre FC Brașov. Închid paranteza.
Sub patronajul lui Șiman (mă rog, el se bate cu pumnul în piept că-i finanțator), Sportul a cunoscut suișuri și coborâșuri. A reușit rezultate bune și meciuri memorabile, dar și retrogradări „la masa verde”. Însă, în principal a produs jucători, pe bandă rulantă, pentru mai marii fotbalului românesc: Stanca, Stăncioiu, Pădureț, Florentin Dumitru, Pătrașcu, Octavian Chihaia, Ciubotariu, Gigel Bucur, Galamaz, Cristi Irimia, Costin Lazăr, Ionuț Mazilu etc.
„Gașca nebună”, cum devenise trupa din Regie, s-a cam spart odată cu încâlcitele transferuri, cu dus și întors, ale rebelilor Dacian Varga și Tiberiu Bălan. Ceva a-nceput să scârțâie tot mai tare în relația Șiman-jucători. Tot mai clar era că legea nescrisă de la Sportul (Șiman își plătește favoriții, care să-i răspundă la comenzi, în schimb pe cei mulți nu) are temei. Și când „vestiarul” se sparge, adio rezultate! A fost nevoie doar de unul, pentru că apoi jucătorii Sportului au învățat drumurile la Ligă, mai precis la Comisii, să-și ceară banii și libertatea. Numai în ultimul an (2011-2012) lista eliberaților e formată din Lucian Cazan, Marius Postolache, Tiberiu Bălan, Raul Ciupe, Vlad Niculescu, Marius Nae, Costin Gheorghe, Florentin Curceru, Octavian Chihaia, Adrian Viciu și Florin Maxim. Ultimul scandal: Cristi Irimia vs Sportul. Acuze de fals, expertize, contraexpertize…
La Sportul ceva e putred de mai mult timp. Dincolo de lipsa banilor (problemă generală), care e evidentă. Iar patronul Vasile Șiman în loc să rupă odată pisica-n două, preferă, mai mereu, să bage gunoiul sub preș. Cât îi va mai merge, habar n-am. Sentimentul meu e că de acel proiect frumos de la Sportul, care și pe mine m-a încântat, cel al unei echipe românești formată numai din români, se poate alege praful. Dacă, bineînțeles, lucrurile continuă pe aceeași direcție. Cheia e tot la Vasile Șiman.