Silviu Prescorniţoiu

Am fost joi seară pe Național Arena. București înzăpezit, trafic infernal, bișnițari de bilete, îngrămădeală la intrare, „patinoar” periculos în zona neutră de după intrare, atmosferă superbă în tribune. Mulți oameni veniți din țară (unii pentru prima dată pe Național Arena). Dar, despre fotbal vreau să scriu.
Împinsă de la spate de public, Steaua a început entuziastă. A reușit o primă repriză bună. Însă după pauză, odată cu trecerea timpului și înscrierea golului, era tot mai clar că echipa pregătită de Ilie Stan a pornit cu un mare handicap în fața olandezilor de la Twente. Handicap datorat lipsei meciurilor oficiale. Îmi place să cred că altfel ar fi stat lucrurile dacă și trupa „roș-albaștrilor” s-ar fi aflat în plin campionat, la ora întâlnirii din „16”-imile Europa League (2011-2012). Dacă-n primul act steliștii au mai mascat cât de cât aparențele, în repriza secundă formația batavă era ruptă din alt film. Mult mai sigură pe ea și mereu prima la minge, Twente a controlat ostilitățile, fără emoții. Înalți, solizi și cu un joc din cel mult două atingeri, de cele mai multe ori, elevii lui Steve McLaren s-au aglomerat bine în preajma careului, blocând la 25-30 metri cam toate încercările ofensive ale Stelei. Iar când oaspeții aveau balonul, greu îl mai pierdeau. Siguranță, maturitate și, până la ură, valoare indiscutabilă. Acestea sunt cuvintele care ar caracteriza cel mai bine prestația lui Twente.
De la Steaua, Tătărușanu a fost mai mereu ezitant la mingiile înalte. Mulți l-au văzut și vinovat la gol. Realitatea e că la reușita lui Ola John am fost martori la un adevărat lanț al slăbiciunilor: Prepeliță (luft) – Brandan (prins pe picior greșit, prea departe de adversar) – Geraldo (prea avansat) – Tătărușanu (ieșire neinspirată). Părere generală – câștigul serii a fost fundașul central Vlad Chiricheș, care la felul cum a evoluat, părea de-o viață la Steaua. Geraldo – ca de obicei, sigur în intervenții, simplu și eficient în joc. Dănănae – depășit de miză, ziceai că e-n alt meci. Brandan – bun în primele 45 minute, absent după pauză. Probabil l-o fi „furat” mirajul Chinei. Martinovici a fost autorul singurei centrări de joc a Stelei! Intrarea lui a mai înviorat partea dreaptă. La mijloc, Bicfalvi a dus greul. A mai și dat rateuri, însă rămân la părerea că e unul dintre cei mai compleți și eficienți jucători ai Stelei. Colegu-i din centru, Prepeliță, a lăsat de dorit, din nou. La început nu credeam, însă „pălăria” Stelei e prea mare pentru capul lui „Prepe”. La el nu mai poate fi vorba de acomodare sau lipsă de jocuri. E clar că la 27 ani împliniți în decembrie atât poate! Tănase s-a remarcat printr-o accidentare stupidă (a câta oare?) și un șut (singurul pe spațiu porții în repriza secundă) mai degrabă interesant decât periculos. În rest – zero barat! La Rusescu s-a văzut că nu-i mijlocaș de bandă (dreapta) de meserie. A alergat, s-a zbătut și dac-ar fi fost mai atent la măcar unul (cel de la 16 metri, poziție centrală) dintre cele două-trei șuturi trimise spre poartă avea numele trecut pe tabelă. După golul olandezilor și el a dispărut din joc. În atac, Nikolic a vrut multe, însă nu a avut mingi utile acolo, în fața porții, unde-și face meseria. Și muntenegreanul a trimis periculos o dată balonul pe lângă poartă dintr-o poziție centrală din care fotbaliștii de rasă nu prea dau greș. Iar Tatu încă nu înțelege că la Steaua nu se joacă fotbal pe plajă. Mereu face o mișcare în plus și strică totul. A avut un șut parat de portar (bună intenția) și a creat cea mai periculoasă acțiune a Stelei, prin minutul 70. Dar în loc să centreze spre Nikolic și (parcă) Bicfalvi (ambii în poziții ideale, în „gura” porții), a încercat relaxat colțul lung, cu un șut trimis alături. Cei doi Costea au încercat fiecare câte ceva (bineînțeles, pe cont propriu!), dar nu au dus nimic la bun sfârșit. Florin are nevoie de meciuri pentru a ne arăta grozăviile ce le făcea odată pe la Craiova. Iar Mihai să se dezbare de rolul de „Nilă” și să se apuce ca lumea de fotbal dacă are gânduri serioase în această direcție. Că Steaua nu-i Craiova.
Din ce am văzut joi seara pe Național Arena, rămân rezervat în privința returului de săptămâna viitoare (joi, 23 februarie) din Olanda.  Asta e: în România se stă, nu se joacă fotbal, însă în Europa competițiile interne-s în plină desfășurare și…se joacă fotbal…adevărat.